Consilierii județeni prahoveni vor dezbate în viitoarea ședință a legislativului un nou proiect de hotărâre care prevede reducerea numărului de posturi din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Prahova de la 247 la 151, dar și două proiecte privind desființarea Direcției Județene de Pază Prahova, respectiv a Direcției Județene de Protecția Plantelor și de Întreținere a Drumurilor Județene Prahova.
Consilierii județeni prahoveni vor dezbate în viitoarea ședință a legislativului un nou proiect de hotărâre care prevede reducerea numărului de posturi din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Prahova de la 247 la 151.
Odată cu acest proiect de hotărâre urmează să fie retrasă organigrama aprobată în noiembrie, contestată în instanţă de unii dintre angajaţi.
Proiectul de hotărâre va fi supus spre validarea aleșilor județeni într-o şedinţă programată pe 27 ianuarie.
Conform proiectului, noua organigramă va avea 151 de posturi, incluzând aici şi preşedintele, cu dreptul la patru consilieri personali, cei doi vicepreşedinţi, fiecare cu câte un consilier, administratorul public, secretarul general al instituţiei, plus 12 posturi de conducere şi 108 posturi de execuţie pentru funcţionari publici şi încă 20, tot de execuţie, pentru personal contractual.
“Președintele Consiliului Județean Prahova stabilește și aprobă Metodologia privind organizarea și desfășurarea examenului pentru funcționarii publici si pentru personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Prahova ale căror funcții au fost supuse reorganizării potrivit prevederilor prezentei hotărâri”, se mai arată în proiectul publicat pe pagina de internet a instituţiei.
Totodată, pe ordinea de zi a ședinței se află și două proiecte privind desființarea Direcției Județene de Pază Prahova, respectiv a Direcției Județene de Protecția Plantelor și de Întreținere a Drumurilor Județene Prahova.
Prima dintre aceste structuri are 159 de posturi în organigramă. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, iniţiatorul proiectului, susţine în expunerea de motive că desfiinţarea direcţiei şi externalizarea serviciului vor genera economii importante la buget. Mai exact, propunerea vine „în scopul gestionării eficiente a resurselor financiare limitate și reducerii cheltuielilor de personal, care în prezent presupune costuri ridicate, cât și pentru îmbunătățirea modalității de prestare a serviciului de pază pe criteriul eficienței economice” şi ar urma să aducă o economie de 11,56 milioane de lei pe an.
De cealaltă parte, la Direcţia de Întreţinere a Drumurilor sunt 59 de posturi, iar economia rezultată din desfiinţarea ei este estimată la 7,6 milioane de lei pe an. Aici, iniţiatorul invocă nevoia pentru o nouă abordare economică şi faptul că „această entitate nu mai îndeplinește nici conditiile de instituție publică” în conformitate cu definiţia din Codul Administrativ.
Post-ul Peste 300 de posturi ar urma să fie desființate la Consiliul Județean Prahova apare prima dată în Ziarul INCOMOD.