8,2 milioane de țigarete ar fi fost introduse în țară fără a fi trecute pe la controlul vamal, disimulate într-un container sosit din Dubai. Poliția face percheziții în această cauză în București, Giurgiu și Ilfov, se anunță într-un comunicat remis joi dimineață, 28 ianuarie, de Poliția Română.
“La data de 28 ianuarie 2021, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, efectuează 7 percheziții, în București, Giurgiu și Ilfov, la sediile sociale (punctele de lucru) ale unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, contrabandă asimilată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
Din materialul probator administrat până în prezent au rezultat indicii că persoanele vizate ar fi introdus în țară, în cursul anului 2020, prin Portul Constanța, prin sustragere de la control, 8.241.000 de țigarete, fără timbru fiscal, de proveniență duty free.
Țigaretele ar fi fost disimulate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite – Dubai, acestea fiind ulterior transportate la un depozit din județul Ilfov.
Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este de 5.550.803 lei, dintre care taxe vamale – 206.776 de lei, accize – 4.400.447 de lei și T.V.A. – 943.580 de lei.
Pentru recuperarea prejudiciului vor fi instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor bănuite.
În vederea continuării cercetărilor, vor fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică 5 persoane, pentru audieri.
Echipele participante la operațiune sunt constituite din polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Institutul Național de Criminalistică și Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.”, se arată în comunicatul emis de IGPR.
Post-ul Milioane de țigarete, introduse în țară printr-un container sosit din Dubai: poliția face descinderi apare prima dată în Ziarul INCOMOD.