Warning: foreach() argument must be of type array|object, string given in /home2/stiriprahovene/public_html/wp-content/themes/barta/inc/modules/rt-post-ticker.php on line 24

Din 15 februarie începe imunizarea cu vaccinul AstraZeneca

din-15-februarie-incepe-imunizarea-cu-vaccinul-astrazeneca

• Pentru administrarea acestui vaccin, în Prahova vor fi deschise șase cabinete

 

N. Dumitrescu

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, din data de 15 februarie va începe imunizarea cu vaccinul AstraZeneca. Așa cum s-a anunțat ieri, la nivel național, pentru buna desfășurare a procesului de imunizare cu acest tip de vaccin, vor fi deschise 180 de cabinete noi de vaccinare, dintre care șase sunt în Prahova, care vor fi grupate în centrele de vaccinare care vor fi deschise cu acest scop la nivelul județului. Înscrierea pentru administrarea acestui vaccin se va putea realiza începând cu data de 10 februarie a.c. și se adresează persoanelor care, potrivit strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din a doua etapă, respectiv cele cu boli cronice și angajații care desfășoară activități în domenii esențiale. Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, prin medicul de familie sau cel curant, cât și prin call center, la numărul unic de telefon 021. 414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinare-covid.gov.ro. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca. Este al treilea vaccin disponibil pentru derularea campaniilor de imunizare în statele membre ale UE și, implicit, în România. În urma recomandărilor transmise, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice, intervalul de timp recomandat între cele două doze fiind de 8 săptămâni.
În ceea ce privește situația imunizării cu primele două vaccinuri la nivelul județului, conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 7 februarie a.c., în județul Prahova au ajuns 36.945 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 33.045 de doze Pfizer/BioNTech, iar 3.900 doze produse de compania Moderna. Dintre acestea, 31.768 au fost consumate în total până la ora 13.30 a datei menționate, alte 5.133 (2.071 Moderna și 3.062 Pfhizer) fiind în curs de administrare. De la demararea campaniei de vaccinare în Prahova, la sfârșitul anului trecut, până în prezent au primit și a doua doză de vaccin 6.025 de persoane. Totalul dozelor irosite, de la debutul imunizării, în județ, se ridică la 44. Din cele șase noi centre, în cadrul cărora vor fi asigurate tot atâtea fluxuri de vaccinare, trei vor fi dechise, începând cu data de 15 februarie a.c., la Ploiești, la Centrul Medical MEDIURG, din str. Plugari nr. 1Bis, celelalte trei urmând să funcţioneze la Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Bușteni – Bulevardul Libertății nr. 93, la Școala Gimnazială „George Enescu“ din Sinaia – Bulevardul Carol I nr.36 și la Sala de Sport din Mizil, din str. Stadionului.

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns