O bătaie ca în filme a avut loc, aseară, la Dac Fit, o sală de fitness din Blejoi. Inițial, în conflict au fost implicați un instructor și doi clienți, aceștia din urmă chemându-și în ajutor mai mulți prieteni și rude. Opt persoane implicate în conflict au fost amendate, iar polițiștii au întocmit întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, amenințare, lovire sau alte violențe și distrugere.
Potrivit primelor date, trei persoane ar fi avut un conflict verbal și fizic, unul dintre aceștia folosind, pentru a se apăra, un pistol tip airsoft fără încărcător.
Ulterior, la sala respectivă s-au deplasat și rude ale celor doi agresori.
Conflictul dintre instructor și cei doi clienți a izbucnit în momentul în care aceștia au vrut să folosească simultan un aparat de forță.
În urma scandalului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, amenințare, lovire sau alte violențe și distrugere.
De asemenea, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
”Polițiștii au procedat totodată la ridicarea unei arme, care urmeaza a fi supusă expertizei criminalistice, pentru a se stabili cu exactitate categoria și regimul din care face parte” au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Scandalul s-ar fi soldat și cu spargerea mai multor geamuri din zona de recepție a sălii, aparatele de fitness nefiind distruse.
Articolul Motivul scandalului de la sala de fitness din Blejoi: prioritate la folosirea unui aparat de forță (Surse) apare prima dată în Observatorul Prahovean.