Warning: foreach() argument must be of type array|object, string given in /home2/stiriprahovene/public_html/wp-content/themes/barta/inc/modules/rt-post-ticker.php on line 24

Cod galben de ninsori în Prahova și alte 13 județe

cod-galben-de-ninsori-in-prahova-si-alte-13-judete

Cod galben de ninsori în Prahova și alte 13 județe! Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ninsori însemnate cantitativ în intervalul 8 ianuarie, ora 12.00 – 9 ianuarie, ora 04.00.

În intervalul menționat, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge, iar local în Oltenia, nord-vestul Munteniei, precum și în sudul și sud-estul Transilvaniei vor predomina ninsorile. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Județele vizate sunt Prahova, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

ANM a mai emis o avertizare valabilă pentru intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, vizând precipitații în general moderate cantitativ.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea de sud a teritoriului, unde se vor acumula în general 15…25 l/mp.

Precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare, exceptând Câmpia Română și Dobrogea, unde vor predomina ploile, iar din orele serii de vineri (8 ianuarie) se vor semnala și ninsori și lapoviță.

În următoarele zile și pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, probabilitatea de apariție a intervalelor cu precipitații va fi ridicată, concomitent cu instalarea unei mase de aer rece.

Post-ul Cod galben de ninsori în Prahova și alte 13 județe apare prima dată în Ziarul INCOMOD.

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns