Angajaţii din domeniul medical care au contractat deja maladia COVID-19 sunt în marea lor majoritate protejaţi în faţa riscului de reinfectare pentru o perioadă de cel puţin cinci luni, au anunţat autorii unui studiu britanic, care avertizează însă că unii dintre angajaţii sanitari ar putea totuşi să fie purtători ai noului coronavirus şi să îl transmită, informează AFP, preluată de Agerpres.
Cercetătorii de la agenţia de sănătate publică Public Health England au dezvăluit că au descoperit 44 de reinfectări potenţiale în rândul celor 6.614 de angajaţi din domeniul sănătăţii care au fost testaţi şi care prezentau deja anticorpi împotriva noului coronavirus
pe parcursul unei perioade de cinci luni, în intervalul iunie 2020 – noiembrie 2020.
În raport cu cei care nu au fost încă expuşi la virusul SARS-CoV-2, aceste cifre echivalează cu o protecţie de 83%, au concluzionat autorii studiului publicat joi, dar care nu a fost deocamdată analizat de experţi independenţi.
Cercetătorii britanici avertizează însă că deşi anticorpii par să împiedice situaţiile în care oamenii se îmbolnăvesc din nou de COVID-19, datele preliminare furnizate deja de următoarea etapă a studiului lor sugerează că unii dintre participanţi sunt purtători ai unor cantităţi importante de virus şi ar putea în continuare să îl transmită altor persoane.
„Ştim de acum înainte că majoritatea celor care au avut virusul şi au dezvoltat anticorpi sunt protejaţi contra unei reinfectări, dar această protecţie nu este totală şi nu ştim deocamdată cât timp durează aceasta. Noi credem, iar acesta este un aspect foarte important, că oamenii pot să transmită în continuare virusul”, a rezumat coordonatoarea studiului, Susan Hopkins.
Mai mulţi experţi independenţi au salutat calitatea acestui studiu, care a recrutat aproape 20.800 de angajaţi medicali, inclusiv dintre cei aflaţi în prima linie din spitale şi care se ocupă cu internarea şi tratarea bolnavilor de COVID-19. Ei au fost invitaţi să se testeze cu regularitate, pentru a se afla dacă sunt purtători ai virusului sau dacă au dezvoltat anticorpi, semn al unei infectări mai vechi.
Studiul sugerează că ratele de protecţie oferite de infecţia naturală „sunt comparabile cu cele furnizate de vaccinurile anti-COVID-19”, a subliniat Julian Tang, profesor onorific de virusologie la Universitatea Leicester.
În decembrie, un articol publicat în New England Journal of Medicine ajungea la concluzia că toţi angajaţii din domeniul medical care prezintă anticorpi sunt practic protejaţi împotriva maladiei COVID-19 timp de cel puţin şase luni.
Aceste cercetări suplimentare ar trebui „să reducă anxietatea multor angajaţi medicali, care sunt îngrijoraţi de ideea de a contracta de două ori maladia COVID-19”, a adăugat Julian Tang.
Warning: foreach() argument must be of type array|object, string given in /home2/stiriprahovene/public_html/wp-content/themes/barta/inc/modules/rt-post-ticker.php on line 24