Nicoleta Dumitrescu
Croirea bugetului pentru anul în curs, de către noua echipă guvernamentală, a scos la iveală și vechile promisiuni pe baza cărora partidele și-au văzut urcați în căruță sacii cu voturi. Este vorba despre majorarea pensiilor, promisiune cu care, se știe, rezonează, înainte de a fi chemată la urne, categoria de persoane cea mai numeroasă din
România, dar și cea mai conștiincioasă când vine vorba despre ștampila pe buletinele de vot – pensionarii, iar politicienii știu asta cel mai bine.
Numai că planurile din campanie nu au cum să se potrivească și cu fondurile care ar fi necesare pentru punerea în practică a acestor promisiuni, când vine vorba despre noi și posibile majorări ale punctului de pensie lansatorii de iluzii, adică politicienii ajunși la guvernare, nefăcând altceva decât să spună: nu sunt bani!
Așa se face că și după ce a fost instalat în funcție al doilea cabinet guvernamental al liberalilor, cu Florin Cîțu premier, majorarea pensiilor, cu celebrul procent de 40%, a devenit un subiect mai mult decât tabu. Ba, pentru ca lumea – în mod special cei cărora le-a fost făcută această promisiune – să fie lămurită că nu sunt deloc șanse ca veniturile celor ajunși la vârsta a treia să sufere vreo modificare cu plus, la începutul acestei săptămâni, fostul vicepremier Raluca Turcan, din postura de nou ministru al Muncii, a ținut să lămurească toată această chestiune. Și nu a mers cu sensibilități, ba din contră! Spunând clar că de fapt creșterea pensiilor cu 40% este o iluzie, aceasta a menționat că ar dori ca această temă să fie scoasă complet din lupta politică întrucât, deși s-a vehiculat foarte mult acest procent, această majorare niciodată nu a fost pregătită și dorită la modul real. Pentru că, a precizat aceasta, totul depinde de bani, o majorare a pensiilor cu acest procent fiind tradusă în 138 de miliarde de lei, efort bugetar pe care România, în nicio etapă a dezvoltării ei, a punctat ministrul, nu și l-ar putea permite.
Prin urmare, iată care este, de fapt, realitatea. Una care era de așteptat, de altfel, întrucât la cât de multe persoane de vârsta a treia sunt în țara asta – mult mai multe decât în cazul forței active peste al cărui nivel redus de trai a venit cu toate relele și pandemia – nu era prea ușor de anticipat că majorările vor rămâne mai mult pe hârtie.
Pe de altă parte, nu era greu de anticipat că și plusul la pensie, fluturat de partide și candidații lor, este la concurență cu zecile de tronsoane ale autostrăzilor care vor rămâne desenate tot pe hârtie!
De altfel, deși de zeci de ani situația drumurilor pe care se poate circula cu viteză a rămas aceeași, adică desenate doar pe hârtie, totuși, autostrăzile și majorările de pensii au fost și vor rămâne, după cum s-a văzut inclusiv la alegerile parlamentare din luna decembrie a anului trecut, principalele promisiuni. De ce? Pentru că este cel mai simplu să promiți ceva, ca apoi să te scuzi spunând, sec, nu sunt bani!
Iar lansatorii de iluzii vor rezista mereu și vor fi prezenți cu aceleași promisiuni și peste patru ani, deoarece știu că majorările de venituri, mai ales de pensii, sună cel mai bine în campaniile electorale.