• Medicilor de familie le lanseazã apelul de a-şi susţine pacienţii avuţi pe listă să parcurgă etapele de înscriere în programul de imunizare
• Pacienţilor le recomandă să nu intre în panică dacă nu s-au putut înscrie chiar din prima zi
Luiza Rădulescu Pintilie
Începută cu întârziere şi neclarităţi, cea de-a doua etapă de vaccinare împotriva coronavirusului scoate în evidenţă de la zi la zi noi disfuncţionalităţi şi, ca urmare, noi şi fireşti nemulţumiri, mai ales în rândul beneficiarilor. Iar cele mai multe dintre ele privesc chiar posibilitatea înscrierii categoriilor beneficiare pentru a putea fi vaccinate, fiindcă, deşi au fost stabilite modalităţile clare prin care se poate realiza această înscriere, aplicarea în practică s-a dovedit, chiar din prima zi – 18 ianuarie, a fi defectuoasă. Pe de o parte, platforma online stabilită în acest sens, pentru înscrierea directă, a fost în multe momente nefuncţională, situaţie recunoscută inclusiv de autorităţi, pe de altă parte unii dintre medicii de familie, prin intermediul cărora ar trebui să se înscrie mai ales persoanele peste 65 de ani – cunoscute fiind posibilităţile mult reduse ale acestora de a utiliza mijloacele tehnologice – au refuzat unii dintre pacienţii avuţi pe listă, invocând, pe de o parte, că sunt şi aşa supraaglomeraţi, dar şi disfuncţionalităţile sistemului şi neclarităţile cu care la rându-le se confruntă. Fiindcă în legătură cu acest ultim aspect am primit şi noi la redacţie o serie de semnale, am considerat necesar să solicităm câteva precizări preşedintelui Colegiului Medicilor Prahova, dr.Simona Schnelbach, care este în acelaşi timp şi vicepreşedinte al Societăţii de Medicina Familiei – Filiala Prahova, dar şi Direcţiei de Sănătate Publică Prahova.
Chiar de la început, preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, dr.Simona Schnelbach, ne-a confirmat că una dintre modalităţile stabilite pentru înscrierea persoanelor încadrate în această a doua etapă de vaccinare – respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale” – este prin intermediul medicilor de familie pe a căror listă figurează acestea. Mai mult decât atât, în opinia sa, medicii de familie din judeţ, care îşi cunosc bine pacienţii, mai ales pe cei singuri, care nu ştiu sau nu au posibilitatea să utilizeze mijloacele moderne, electronice, nu se poate să nu îi susţină pe aceştia în demersul înscrierii pe platforma care îi direcţionează către un centru de vaccinare. De altfel, a lansat, în acest sens, chiar un fel de apel către colegii săi şi şi-a exprimat convingerea că aceştia se vor încadra şi în această responsabilitate. Pe de altă parte, interlocutoarea noastră nu s-a sfiit să adauge că, ore în şir, ea însăşi nu a reuşit să acceseze, fiind nefuncţională, mult invocata platformă on-line şi că semnale similare primise şi de la colegi din judeţ. Ba, unii dintre medicii care au avut totuşi norocul să acceseze platforma respectivă au constatat că bolnavi cunoscuţi cu afecţiuni cronice, care beneficiază de tratament prin programe naţionale de sănătate, nu se regăsesc în evidenţele oficiale, ceea ce ilustrează, pe lângă disfuncţionalităţile de ordin tehnic, şi neconcordanţe sub aspectul bazei de date a persoanelor beneficiare. De aceea, admiţând că e o situaţie complet nouă, cu care se confruntă şi medicii de familie, şi pacienţii, apelul interlocutoarei noastre a fost unul clar, care-i îndeamnă şi pe unii şi pe alţii la calm, la răbdare, la înţelegere şi încredere şi de-o parte şi de cealaltă. Convingerea sa este că, în perioada următoare, vor fi găsite soluţii şi pentru a se asigura funcţionalitatea platformei respective, dar şi pentru mărirea numărului de centre de vaccinare şi pentru asigurarea dozelor de vaccin necesare. De aceea, recomandarea sa pentru pacienţi este să nu intre în panică dacă nu s-au putut înscrie chiar din prima zi, să aibă răbdare fiindcă în perioada următoare lucrurile se vor mai clarifica, iar în ceea ce îi priveşte pe colegii săi are încredere că aceştia vor fi alături de pacienţi. E adevărat că interlocutoarea noastră a recunoscut că există o stare firească de nemulţumire şi în rândul medicilor de familie, care s-au confruntat, de la începutul pandemiei, cu tot felul de dificultăţi, începând de la vidul legislativ privind responsabilitatea monitorizării pacienţilor bolnavi de Covid şi a aparţinătorilor, ceea ce a făcut ca zilnic, de luni până duminică, în zile de lucru sau de sărbători, un medic să fie în situaţia să vorbească telefonic cu zeci de pacienţi – şi nu puţine au fost cazurile când cu unii dintre ei s-a vorbit de multe ori în aceeaşi zi, chiar interlocutoarea noastră precizându-ne că a vorbit de peste 15 ori, într-o singură zi, cu acelaşi pacient – şi până la mult promisele stimulente de risc, frustrarea venind şi din faptul că, de exemplu, au beneficiat de ele angajaţi din cabinetele medicale – asistente, femei de serviciu – dar medicii nu. Ca o concluzie însă a întregii situaţii, interlocutoarea noastră a reiterat îndemnul la calm, la răbdare, la înţelegere a situaţiei şi la încrederea că ea va fi din ce în ce mai bine gestionată în primul rând de autorităţi şi apoi de toţi cei implicaţi.
Pe această temă am solicitat un punct de vedere şi conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, pe care l-am primit cu promptitudine, sub semnătura directorului executiv Ioana Loghin şi a consilierului de relaţii cu publicul Magdalena Cristea. Reţinând că în ceea ce priveşte refuzul unor medici de a înscrie pacienţii pe platforma de vaccinare s-a fost solicitat un punct de vedere Colegiului Medicilor Prahova – lucru pe care şi noi l-am făcut şi răspunsul a fost cel de mai sus – notăm totuşi, integral, celelalte precizări din răspunsul primit, care nu fac decât să reconfirme obligaţia medicilor de familie de se implica în această a doua etapă de vaccinare anti-Covid-19, mai ales că – adăugăm noi – legiuitorul a avut grijă să stabilească şi plata pentru aceste servicii: ”Potrivit Comunicatului de presă al Instituţiei Prefectului Judeţul Prahova, în etapa a II-a a vaccinării împotriva Covid-19 „persoanele se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscrişi. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalităţi: prin call center unic – 021414425; prin intermediul oricărui medic de familie; prin structurile de asistenţă socială de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (UAT). Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva Covid-19 utilizând oricare dintre următoarele modalităţi: individual, prin intermediul platformei https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login; prin contul unui aparţinător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane); prin call center – 0214144425; prin intermediul medicilor de familie; prin structurile de asistenţă socială de la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (UAT)”. În acelaşi răspuns oficial, se mai precizează că în prezent capacitatea maximă de vaccinare realizată într-o singură zi la nivelul judeţului este de 1.560 persoane (etapele I şi II, precum şi rapel la etapa I).
Şi ar mai fi de precizat un aspect: în Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva Covid-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.50 din 15 ianuarie 2021, la articolul 3, alineatele 2-3, se precizează foarte clar: „Pentru activitatea prestată de medicii de familie cu liste proprii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate în vederea informării, programării la vaccinare, monitorizării şi raportării reacţiilor adverse pentru persoanele aflate pe liste proprii, aceştia beneficiază de un tarif pe serviciu după cum urmează: a) pentru primele 50% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 30 lei/serviciu; b) peste pragul de 50,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 5O lei/serviciu; c) peste pragul de 60,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 60 lei/serviciu. Tarifele prevăzute sunt aplicabile exclusiv pentru serviciile acordate persoanelor de pe lista medicilor de familie, înscrise de către medicii de familie pe platforma de programare şi validate ca servicii de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare.