Şut în bară, ratare de ţară

sut-in-bara,-ratare-de-tara

Florin Tănăsescu

 

Se întâmpla înaintea Erei Lor şi, unde altundeva, decât pe-o fostă gură de plai? Se întâmpla înaintea timpurilor pe care le trăim – supravieţuim. Mă pregăteam să execut o lovitură de la 11 metri. Ştiţi, la viaţa mea am jucat şi fotbal, dar nu asta contează.

Scorul era 1988 la zero pentru noi. Privesc în ochii portarului. Se ruga din priviri să nu urc scorul la 1989!
„Fără milă! Trag direct la vinclu. Sau, fac «scăriţa» peste nefericit”, mi-am zis!
Sigur de gol eşti când loveşti şpiţul, dar trebuie să nimereşti mingea în centru. În inimă. În suflet. S-o dezumfli! Să o seci! Mai ales atunci când are forma unei ţări întregi!
– Dă-i în bară, dă-i afară !, scanda galeria oaspeţilor, la intimidare.
Am executat portarul cu „scăriţa”. S-a făcut 1990 la zero. Mai era timp de jucat. Noi am luat  adversarul la mişto. Cu fiţe, pase cu călcâiul, tot tacâmul.
– Mare greşeală, la vremea aia!
– Prostia a fost că am băgat rezervele în locul titularilor de fapt şi de drept. Oaspeţii au revenit în forţă. Era egalitate. Aşa am ajuns în prelungirile zilelor ăstora, năroade.
– Un popor care nu a ştiut să facă schimbare post pe post. A băgat în teren… prost pe post.
– Avea alternative! Recunosc, a ales-o p-a mai proastă. Rezervele – asta a fost şi este paradoxul naţiei ăsteia – se pricepeau şi se pricep la toate. În mod deosebit, la lovitul cu şpiţul.
– Tu ai prins mingea cu şiret, rotundă. Acum,  are forma ţării!
– Pe care o lovesc cu sete, în suflet, în inimă…
– Trag din orice poziţie?
– Şi din afara careului de „16”, şi de la punctul cu var. Trag fără milă şi când  e în buza gropii. În gura porţii, se zicea pe vremea mea.
– I-a prins cineva vreodată în ofsaid?
– Regulile jocului s-au schimbat. Ofsaidul este la mare căutare în ţara sub formă de minge dezumflată.
– Henţul?
– Şi ăsta a fost reabilitat. Pot să pună mâna pe orice. Chiar şi pe minge, s-o strângă de gât, să o sufoce, să o ameninţe: „Io te-am făcut, io te omor!”.
– Autul mai există?
– Ăsta, da! Ies copii de mingi pe capete din ţara-minge.
Privesc în ochii portarului căruia i-am dat cândva gol, cu „scăriţă”. Îmi cer iertare.
– Stai liniştit! Şi dacă dădeai în transversală, ghiolbanii ăştia nu ratau s-o bage în plasă.
Nu stau deloc. Doar mă întreb: „Nu era mai bine să dau mingea-n bară şi să plec afară”?
Cred că da!

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns