Ședința de învestire a noilor consilierilor județeni, programată vineri, la Palatul Administrativ din Ploiești

sedinta-de-investire-a-noilor-consilierilor-judeteni,-programata-vineri,-la-palatul-administrativ-din-ploiesti

La mai bine de trei săptămâni de la alegerile locale, în Prahova, vineri, 23 octombrie, va avea loc ședința de învestire a noilor consilieri județeni, care își vor prelua, oficial, mandatul pentru următorii patru ani. Tot la finele săptămânii ar urma să aibă loc învestirea în funcție a noului președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Tribunalul Prahova a validat, luni, mandatul noului președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, iar săptămâna trecută a validat parțial mandatele consilierilor județeni.

Față de numele anunțate la scurt timp după alegerile locale din 27 septembrie, în componența viitorului Consiliu Județean Prahova au apărut deja câteva schimbări.

Deputatul Cătălina Bozianu (PMP) a renunțat la mandatul de consilier județean și și-a depus dosarul de candidatură la alegerile parlamentare din 6 decembrie, pentru un nou mandat de parlamentar.

O altă renunțare la mandatul de consilier județean a fost fost făcută de Cătălin-Codruţ Popescu, care a candidat la alegerile locale din partea Alianţei PNL USR PLUS.

Ședința de învestire în funcții ar urma să aibă loc vineri, la Palatul Administrativ, la Sala Europa.

Rezultate alegeri locale 2020. Repartiția mandatelor la Consiliul Județean Prahova

Articolul Ședința de învestire a noilor consilierilor județeni, programată vineri, la Palatul Administrativ din Ploiești apare prima dată în Observatorul Prahovean.

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns