Warning: foreach() argument must be of type array|object, string given in /home2/stiriprahovene/public_html/wp-content/themes/barta/inc/modules/rt-post-ticker.php on line 24

Percheziții în camere de detenție de la Penitenciarul Ploiești. Cum erau introduse substanțe psihoactive în spatele gratiilor – VIDEO

perchezitii-in-camere-de-detentie-de-la-penitenciarul-ploiesti.-cum-erau-introduse-substante-psihoactive-in-spatele-gratiilor-–-video

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploieşti – Serviciul Antidrog și reprezentanți ai Penitenciarului Ploieşti au efectuat, miercuri, cinci percheziții în camere de detenţie din interiorul Penitenciarului Ploieşti.

Penitenciarul Ploiești,  în colaborare cu B.C.C.O. Ploiești – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat, prin mijloace specifice, începând cu luna septembrie 2020, activitatea unei grupări infracţionale formată din 7 persoane, implicată în traficul de produse psihoactive noi, în mediul penitenciar, a anunțat Penitenciarul Ploiești.

Din probatoriul administrat, potrivit DIICOT, a rezultat că substanţele psihoactive erau impregnate pe bucăţi de hârtie, care ulterior erau introduse în penitenciar prin intermediul corespondenţei.

„După introducere, bucăţile din hârtie erau livrate membrilor grupării care, ulterior, le distribuiau către diverşi consumatori, în schimbul unor sume de bani sau unor bunuri (cafea, ţigări, articole vestimentare). În ceea ce priveşte modalitatea de consumare, bucăţile de hârtie impregnate cu produse psihoactive noi, erau introduse în ţigări şi consumate, fiind astfel foarte greu de depistat activităţile infracţionale desfăşurate.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 8 coli din hârtie tip A4, 3 bucăți de hârtie de diferite dimensiuni, 5 bucăți de șervețele și o bucată de hârtie de dimensiuni aproximativ 100 cm/40 cm, susceptibile a fi impregnate cu substanțe psihoactive”, a anunțat DIICOT.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 7 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.

Articolul Percheziții în camere de detenție de la Penitenciarul Ploiești. Cum erau introduse substanțe psihoactive în spatele gratiilor – VIDEO apare prima dată în Observatorul Prahovean.

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns