Warning: foreach() argument must be of type array|object, string given in /home2/stiriprahovene/public_html/wp-content/themes/barta/inc/modules/rt-post-ticker.php on line 24

Mesajul disperat al unei prahovence cu simptome puternice covid: ”Miercuri am fost testată, dar nici până astăzi nu știu rezultatul. DSP Prahova nu răspunde la telefon!”

mesajul-disperat-al-unei-prahovence-cu-simptome-puternice-covid:-”miercuri-am-fost-testata,-dar-nici-pana-astazi-nu-stiu-rezultatul.-dsp-prahova-nu-raspunde-la-telefon!”

Autoritățile din Prahova sunt depășite de avalanșa mare de cazuri covid. O demonstrează experiența dramatică prin care trece o prahoveancă de 31 de ani și fratele său. Aceștia sunt izolați de nouă zile în locuința lor din Vălenii de Munte, fără să știe nici acum dacă au sau nu covid.

Sesizarea cititoarei M.D. (31 ani), care locuiește în Văleni:

”Bună ziua. Vă scriu pentru că mă aflu într-o situație disperată atât eu, cât și fratele meu cu handicap sever (sindrom Arnold Kiari, operat pe creier). De nouă zile avem simptome covid și n-eam izolat la domiciliu. Marți am chemat ambulanța pentru că mă simțeam foarte rău. Un echipaj a venit acasă, mi-au luat tensiunea, au făcut un ekg și mi-au spus că am simptome de covid și că pot lua Azitrox, fără să-mi dea însă rețetă. La liber acest medicament nu se dă! Mi-au spus să rămân în izolare cu toată familia și că voi fi testată.

A doua zi, miercuri, 21 octombrie, a venit un alt echipaj de la Ambulanță și a prelevat mie și fratelui probe pentru testul RT-PCR.

Până astăzi, duminică, 25 octombrie, nu am primit rezultatul testului, iar eu mă simt foarte rău.

Practic, de nouă zile  am dureri de cap groaznice, dureri musculare și de articulații, greață, oboseală accentuată și amețeli, iar de ieri mi-am pierdut și gustul.

La DSP Prahova nu răspunde nimeni la telefon, rezultat la test nu am, tratament nu am, dar am fost amenințați cu dosar penal de către cei de pe ambulanță dacă nu respectăm izolarea! Ce este de făcut? Sunt disperată!

Nu am diagnostic, nu pot munci, nu am tratament, nu am concediu medical și risc să rămân fără loc de muncă, iar starea de sănătate mi se agravează zilnic.

Îmi este frică pentru viața mea și a familiei mele, eu având în trecut și tromboză”

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii DSP Prahova. Vom reveni cu detalii.

Articolul Mesajul disperat al unei prahovence cu simptome puternice covid: ”Miercuri am fost testată, dar nici până astăzi nu știu rezultatul. DSP Prahova nu răspunde la telefon!” apare prima dată în Observatorul Prahovean.

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns