Joaca de-a hoţii şi vardiştii, „etapa” pe pandemie

joaca-de-a-hotii-si-vardistii,-„etapa”-pe-pandemie

V. Stoica

Joaca de-a hoții și vardiștii a căpătat, în pandemie, alte semnificații, chiar dacă personajele rămân cam aceleași. Așa se întâmplă tot mai des în ultima vreme, când petrecerile de orice natură, în spații închise, sunt interzise cu desăvârșire, din cauza noului coronavirus.
Și în weekend-ul trecut, polițiștii au intervenit în mai multe petreceri organizate în câteva locații din Prahova, controalele soldându-se atât cu amenzi, cât și cu dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Astfel, cu ocazia verificării unui agent economic, pe raza Secției de Poliție Rurală Blejoi, s-a constatat că administratorul societății a organizat un eveniment privat – petrecere tematică, la care au participat peste 60 persoane. S-a luat măsura sancționării administratorului conform Legii. 55/2020 cu 10.000 de lei, întocmindu-se totodată dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În urma verificărilor efectuate de polițiști la un alt agent economic din comuna Blejoi, la care era organizat un botez și participau 12 persoane, administratorul și organizatorul au fost sancționați contravențional, cu 2.500 de lei.
Și în Ploiești, administratorul unei societăți care era și organizatorul unei petreceri private, la care participau 12 persoane, a fost sancționat cu 3000 de lei pentru organizarea unui eveniment privat.
Tot sâmbătă seară, în jurul orei 21.15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Boldești-Scăeni, în timp ce efectuau verificări pe linia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, au constatat faptul că în incinta unui punct de lucru era organizat un eveniment privat, la care participau 18 persoane. Administratorul și organizatorul au fost sancționați contravențional, cu 5.000 de lei. De asemenea, evenimentul a fost întrerupt si au fost reprelucrate prevederile legale privind protecția și distanțarea fizică dispuse în vederea combaterii pandemiei de COVID-19. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns