Warning: foreach() argument must be of type array|object, string given in /home2/stiriprahovene/public_html/wp-content/themes/barta/inc/modules/rt-post-ticker.php on line 24

Incident șocant în Ploiești. Doi adolescenți au fost împușcați în cap, cu un pistol cu bile, în fața unui liceu

incident-socant-in-ploiesti.-doi-adolescenti-au-fost-impuscati-in-cap,-cu-un-pistol-cu-bile,-in-fata-unui-liceu

Doi adolescenți, în vârstă de 16 și 17 ani, au fost împușcați în cap cu un pistol de bile, în faţa liceului UCECOM din Ploieşti. Incidentul șocant a avut loc marți, 6 octombrie, iar trei dintre agresori, tot adolescenți, au fost prinși de autorități, scrie publicația locală Observatorul Prahovean.

UPDATE 18.00. Trei adolescenți din grupul agresorilor se află în custodia poliției, inclusiv cel care a tras, a informat Poliția Prahova. De asemenea, a fost ridicat și pistolul folosit.

Elevul de 16 ani rănit, care are o contuzie laterală-cervicală, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, iar cel de 17 ani, care a suferit un traumatism cranian minor, a fost transportat la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Ambii elevi răniți învățau la Liceul UCECOM Ploiești.

______________________________________________________________________________

Conform celor de la Serviciul de Ambulanță Județean Prahova, ”cei doi băieți, de 16 și 17 ani, au traumatisme cranio-cerebrale, prin împușcare cu pistol cu bile”.

Foto: Observatorul Prahovean

Foto: Observatorul Prahovea

Potrivit Ziarul Incomod, starea lor de sănătate este bună. Sunt conştienţi şi cooperează cu medicii care le oferă îngrijiri medicale la faţa locului.

Conform unor surse citate de presa prahoveană, doi dintre agresori sunt tot minori, de 15, respectiv 16 ani. Se pare însă că au fost mai mulți, alți atacatori încă fiind căutați.

”Astăzi, în jurul orei 13.30, am fost sesizați cu privire la faptul că mai mulți tineri, cu vârste cuprinse între 15-17 ani, au avut o altercație pe str. George Topîrceanu, din municipiul Ploiești, în urma căreia a fost folosit un pistol cu bile. S-au acordat îngrijiri medicale la fața locului. Exista indicii cu privire la identitatea autorilor, se continuă cercetările pentru depistarea lor. La fata locului se afla echipa complexă de polițiști, care efectuează cercetarea criminalistică”, a transmis, într-un comunicat, IPJ Prahova.

Foto principal: Ziarul Incomod

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns